Room551 este mai mult decât un club, este o comunitate închisă, intimă, ca un living primitor în care ne adunăm lună de lună. Este un spațiu creat cu grijă, din nevoia de conexiune reală, de sens, de motivație și de oameni care vor mai mult de la ei și de la viață. Din această cameră se deschid mai multe uși, fiecare ducând către o experiență diferită și specială. Avem o ușă pentru citit, unde ne întâlnim la bookclub și descoperim împreună cărțile lunii. Avem o ușă pentru călătorii, pentru micile noastre excursii organizate cu grijă, prin care ne cunoaștem mai bine și trăim momente memorabile. Mai este o ușă pentru socializare și întâlniri offline, unde râdem, povestim, ieșim din bula cotidianului. Și o ușă pentru creștere si dezvoltare personală, unde ne punem pe masă obiectivele, ideile și visurile.